Marea Deconspirare

Acest titlu sună bine. Sub el se ascunde o dorinţă veche şi legitimă, a noastră, a oamenilor de rînd. Ne imaginăm imediat cu plăcere nedisimulată şi cu speranţă că sub acest titlu vom descoperi în mod biruitor pe cei care ne-au făcut să suferim, să ne temem, să urîm în anii comunismului.
Vrem să vedem cine a poruncit destine, cine a luat hotărîrile în locul nostru, cine ne-a furat libertatea, cine ne păzea de instinctele noastre de libertate, cine era mai deştept decît noi sau în locul nostru.
Din decembrie 1989 şi pînă azi am aşteptat momentul acesta în care jegul să iasă la suprafaţă ca să-l putem înlătura. Ani de-a rîndul acest fapt nu a fost posibil. Au trecut parlamente, parlamentari, guverne, preşedinţi (unii foarte repetitivi), 17 ani, cîteva războaie, s-a schimbat pînă şi clima dar marea desconpirare nu s-a produs. Pînă acum cîteva zile.
Iată că, în sfîrşit, avem deconspiraţi! Tonele de oprobiu public adunate în noi în zeci de ani pot în sfîrşit să fie aruncate asupra cuiva ca noi să ne putem simţi eliberaţi, curaţi, spălaţi de vina comună nemeritată în care am fost înglobaţi pe nedrept. Simţim că începe să se facă dreptate şi pe strada noastră nu numai în filmele americane cu happy-end. Trăim din nou euforic sentimentele care ne-au mai încercat doar în decembrie 1989. Şi atunci nivelul speranţei depăşise de cîteva zeci de ori nivelul real al posibilităţilor de realizare.

Şi iată şi rezultatele:
1. Carol Sebastian mărturiseşte, îşi dă demisia, părăseşte piaţa publică.
2. Dan Voiculescu nu este securist nici după ce este dovedit cu acte. Şi ce acte ne mai trebuie după ce ştim cu ce s-a ocupat pe vremurile alea. Se ocupa cu "patriotismul".
3. Mona Muscă mărturiseşte, regretă, îşi dizolvă cariera politică, este în curs de dispariţie din zona publică.
4. Traian Băsescu este somat să-şi prezinte dosarul de securitate. Traian Băsescu trebuie să se justifice în faţa întregii naţiuni, în ziare, la tembelizor. Ce mai contează dacă este vinovat sau nu. Cînd începi să te justifici jumătate dintre ascultători te-au condamnat deja.
5. Pentru ca toată această ciorbă să fie şi mai bine asezonată Gabriel Liiceanu scrie o scrisoare de înfocată înfierare cînd momentul cred ne îndemna la pragmatism, luciditate, minte rece.

Ne uităm stupefiaţi în jurul nostru şi începem din nou să ne temem. Este incredibil. Fiecare pas făcut în direcţia bună a însemnat de fapt o înfrîngere. Ne-am tras şuturi cu stîngul în dreptul. Fiecare victorie din marea deconspirare a fost cîte-o mare înfrîngere. Toate intenţiile noastre bune au fost răstălmăcite şi întoarse împotriva noastră. Toate personajele discreditate în această campanie sînt personaje pe care nu le pusesem la socoteală, erau din tabăra noastră şi ne ţineau steagul sus. E ca şi cum Moş Crăciun ţi-ar aduce în dar un pachet, frumos legat cu panglică, în care a îndesat o mănuşă de box cu arc să-ţi spargă nasul şi faţa în momentul în care deschizi cutia. Să-ţi piară cheful de a mai primi daruri!

Deci e greşit ce credeam noi! Deci n-a fost bine! Deci trebuie să mergem noi frumos acăsuţă, să ne refacem temele, bine de data aceasta, şi să "ne intre minţile-n cap" cu marea deconspirare.

Probabil că n-am stabilit cu destulă precizie pe cine căutăm să deconspirăm şi care sînt metodele prin care putem face asta. Evident deconspirarea dosarelor securităţii trebuie continuată pînă la capăt cum zicea Băsescu dar cred că asta nu-i tot ce vrem şi tot ce avem nevoie.
Părerea mea e că toate personajele importante pe care le căutăm şi pe care vrem să le tragem la răspundere pentru mişeliile comise în anii comunismului şi ai securităţii nu se găsesc în dosarele securităţii.
Secretarii de partid, prim secretarii, trepăduşii activişti, pupincuriştii, culturnicii şi toată armata de funcţionari de partid şi de stat nu se găseşte în dosare fiindcă ei nu erau consideraţi duşmanii sistemului. Securitatea nu era îndreptată către ei ci către noi. Pînă la urmă securitatea era o unealtă executivă. Cineva trebuia să-i furnizeze ideologie şi să o pună la lucru. Cineva trebuia să o mobilizeze şi să o conducă în direcţia "corectă". În zona asta mi se pare mult mai interesant să căutăm.

Ca să înţeleg mecanismul prin care se nasc aceste vînători de vrăjitoare am urmărit procesul prin care un personaj ajunge pe primele pagini ale massmedia fără ca tu sau eu să fi dorit acest lucru. În toate aceste cazuri mecanismul a fost declanşat de cîte un om de presă, reporter, editorialist. După ce deschiderea (aducerea personajului în prim-plan) a fost făcută mitraliorii tocmiţi încep să tragă fără scrupule. Din această capcană nu mai poţi scăpa decît compromis. Dacă după aia se constată că totul a fost o minciună apar cîteva drepturi la replică sau corecţii sau scuze invizibile şi gata, altul la rînd.

PS: încă tot nu-mi revin în deplinătatea simţurilor şi continui să mă întreb: Ce dracu' caută Liiceanu în toată povestea asta?!

Alte linkuri:
urbandelice
www3.ziare.ro
www.pam-pas.com
elenasanda
humanist.roua.org

Start Blog.